| 1.
|
REFUT'A, refutez, vb. I. Tranz. (Franţuzism înv.) A combate o afirmaţie, o teorie etc. prin argumente puternice. - Din fr. refuter, lat. refutare. ţ Sursă
: DEX'98
( 57816)
- IoanSoleriu |
| |
| 2.
|
refut'a vb., ind. prez. 1 sg. refut'ez, 3 sg. si pl. refute'ază
Sursă
: DOR
(277615)
- siveco |
| |
| 3.
|
A REFUT//'A ~'ez tranz. livr. (afirmaţii, teorii etc.) A combate cu argumente puter-nice. /<fr. r'efuter, lat. refutare
Sursă
: NODEX
(351099)
- siveco |
| |
|
|